www.4Iasi.ro

Stiri, economie, politică, mass-media, dezbateri, controverse, rapoarte, ştiri de ultima ora, informatii politice, ştiri economice din Romania, ultima ora de stiri, actualităţi, titluri de ziar, ştiri internaţionale, stil de viata, moda, sport, horoscop, auto

Albinele ucigașe de la Costești, „îmblânzite“ de o echipă de apicultori

Albinele scăpate de sub control la în­ceputul săptămânii în comuna Costești au fost îmblânzite de o echipă de apicultori din judeţ. Ultima acţiune de securizare a zonei a avut loc miercuri seara, când cinci apicultori au mers în câmp, la terenul respectiv, şi au adunat mai multe insecte cu ajutorul unor soluţii.

„S-a luat legătura din nou cu Direcţia Sanitară Veterinară şi au venit iar cu o echipă de apicultori să potolească albinele. Acţiunea a avut loc spre seară, iar joi situaţia era sub control. Am mai văzut câteva albine, dar mult mai puţine în comparaţie cu ceea ce am văzut miercuri. Apicultorii au lăsat şi trei stupi lângă lanul de floarea-soarelui, cel mai probabil să aibă unde să intre albinele care au mai rămas şi apoi să le ridice“, a explicat Constantin Hîra, primarul comunei Heleşteni.

Terenul pe care au fost amplasaţi stupii se află într-o zonă de graniţă dintre comuna Costeşti şi He­leşteni, lanul respectiv aparţinând de prima comună. Parcela cultivată cu floa­rea-soarelui se află pe teritoriul comunei Costeşti, este proprietatea statului şi este concesionat către Agricola Târgu Frumos.

Au fost lăsate în continuare semnele cu «Atenţie, albine!». Un roi de albine a atacat în primele două zile ale săptămânii şapte oameni şi trei cai. Un bărbat de 49 de ani, din comuna Heleşteni, a murit în şoc anafilactic, după 500 de înţepături de albine. Insectele au ucis şi un cal al unei familii din satul Criveşti, comuna Strunga. Bărbatul  decedat, Florin Nenică, a fost înmormântat joi.

Category: Iasi News, Stiri